poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

vineri, 30 iulie 2010

Dacă sînt eu ori vre-un actor

De te întrebi acum iubire
Dacă sînt eu ori vre-un actor
Cine ascultă-această convorbire
E om de rând s-au regizor?

Ce-ţi pasă dacă avem şi spectatori
Oricum pe scenă este locul nostru
Cît sîntem sus noi sîntem muritori
Moartea ne pare că-i un monstru.

Şi pleci grăbită. Azi  altă piesa ai
Făcînd din a mea o tragedie
Poate te-opreşti,poate mai stai
Mai zimi vreo melodie.

Opreşte-te, nu mai cînta,
Nu pierde din magie
Credeam ca dragostea e piesa ta
Dar nu a fost sa fie.


De te întrebi acum iubire
Dacă sînt eu ori vre-un actor
Cine ascultă-această convorbire
E om de rând s-au regizor?
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)