poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

marți, 27 iulie 2010

stafia

Voi pasi pe malul marii:
Mindra si salbatic,
Ai sa cazi in culmea disperari
Si-mi vei fi ostatic.
Nisipul purtat de picioarele mele
Mai pastraza amprenta mea
Pina vor veni din nou valurile,
Fara nici o cainta mi le va spala.
Tu-mi vei cauta necontenit urmele
Jos,pe imensul litoral
Imi vei striga disperat numele
Cazind intr-un dor infernal.
Stincele stingherite-ti mai spun
Oferindu-ti undeva o speranta
Ele iti zic sa alegi tu un alt drum,
De care sa nu regreti in asta viata.
Ma cauti trist,stingher si disperat
Pasind cu pasi marunti pe linga sticla
Abia acum tu ai inteles si ai aflat:
Ca tu esti prins in a mea clepsidra.
Credeai atunci ca-n asta viata
Vei pasi mereu pe urmele mele
Gaseai in mine undeva si o povata
Pentru acele zile ce le numim noi grele.
Vedeai in mine fata cu ochi verzi
Care te va ajuta la orice ananghie,
Chiar nu stiai ca nu merita sa-i crezi,
Si nu credeai cai sa devii stafie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu