poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

vineri, 23 iulie 2010

de cind nu e bunica

Azi totul s-a schimbat, nimic nui ca atunci
Mai trist ne este satul şi miei nu sînt pe lunci.
Bătrîn este şi nucul ce poarta străjuieşte,
Acum pe noi de sus bunica ne pazeşte.

Cărarile-s mai triste, parcă şi uscate,
Potecile de altă dată au rămas uitate.
Aceiaşi salcie stă şi azi lîngă izvor
Şi parcă-i mai plecată de atita dor.

Tărcuş nu dă din coadă,din cuşcă nu mai iese,
Stă azi războiu-n casa mare şi n-are cine ţese.
-Bunica unde-i, mamă? Întreab-o nepoţică,
-Bunica-i sus pe cer,ea-i o steluţă mică.

Şi pîrîiaşul curge, cum şi-n trecut a curs
El este neschimbat de cînd bunica mea s-a dus
Acelaşi miros de poamă pe afară
Doar că nimic acum nui ca odinioară.

Ograda ei acum e-atît de tristă şi mihnită...
Broboada stă pe raft stînsă şi prăfuită.
Pe prispa casei plîng amintiri şi clipe,
Cînd bunica ne purta pe a poveştelor aripe.

Acum văzdul este plin cu parfumul ei
De la ea ramas bun îşi iau şi nepoţeii
Mama şi matuşa nu se opresc din plîns
De la a mea bunica doar poveţe-am stîns....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu