de cind nu e bunica

Azi totul s-a schimbat, nimic nui ca atunci
Mai trist ne este satul şi miei nu sînt pe lunci.
Bătrîn este şi nucul ce poarta străjuieşte,
Acum pe noi de sus bunica ne pazeşte.

Cărarile-s mai triste, parcă şi uscate,
Potecile de altă dată au rămas uitate.
Aceiaşi salcie stă şi azi lîngă izvor
Şi parcă-i mai plecată de atita dor.

Tărcuş nu dă din coadă,din cuşcă nu mai iese,
Stă azi războiu-n casa mare şi n-are cine ţese.
-Bunica unde-i, mamă? Întreab-o nepoţică,
-Bunica-i sus pe cer,ea-i o steluţă mică.

Şi pîrîiaşul curge, cum şi-n trecut a curs
El este neschimbat de cînd bunica mea s-a dus
Acelaşi miros de poamă pe afară
Doar că nimic acum nui ca odinioară.

Ograda ei acum e-atît de tristă şi mihnită...
Broboada stă pe raft stînsă şi prăfuită.
Pe prispa casei plîng amintiri şi clipe,
Cînd bunica ne purta pe a poveştelor aripe.

Acum văzdul este plin cu parfumul ei
De la ea ramas bun îşi iau şi nepoţeii
Mama şi matuşa nu se opresc din plîns
De la a mea bunica doar poveţe-am stîns....