poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

copilarie pierduta

Copilărie pierdută când încă suntem copii.
Tinerețea pleacă lăsândune naivi
Durerea mâ răpune și sufletul mă doare
În jur numai blesteme,în suflet e teroare.

Copii am fost cu toții și toți am fost copii
În gropi ne stau strămoșii deasupra ceilalți vii
O pasăre în aer pierde din imensitatea cerească
Un batrân privește și nu poate să o oprească.

Privirea-ți rece pare că-mi îngheață inima
Aceasta doar suspină când îți simte mâna
Eu sufăr în tăcere, lacrimi nu-mi mai curg
În jur e totul rece , e seară la amurg.

Miros de lăcrimioară, mai sus de iasomie
Copii devin maturi trecând peste copilarie
Iar sarpele blestetamă bărbatul  nemilos
Ce puiul ia distrus și merge bărbătos.

Pustiul iar mă cheamă, nisipul îmi șoptește
Că poate eu voi fi miraj dintr-o poveste.
Depresia mă poartă pe mal ca să pășesc,
Iar valurile mării mi-arată că încă trăiesc.

Priviri prea îndrăznețe, necunoscuți în jur
De ce în tinerețe ne întîlnim cu Amur?
Sageata-I este dulce și viața nii poveste
Și nu vede nimeni  veninul care este.