poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

joi, 30 decembrie 2010

la mulți ani

E noapte-afară, arde focu-n vatră
Am adus și bradul, luminițe-mbracă
Eu port o rochiță, sora-i coafată
Fratele prin casă caut-o cravată.
Mama pune-n masă, casa-mpodobită
La fereastră fulgii ne privesc în pripă.
Suntem împreună la răscruce dintre ani
Mâine o să fim cu un an mai mari.
Azi uităm de griji, nimeni nu se ceartă
Câinele pisica în astă seară iartă.
Mama ne privește un oftat îi scapă
-Vom fi mai cuminți seara asta toată.
Liniște în jur doar focul trosnește
La fereastra noastră crăiasa oprește
Masa azi bogată, mama îmbujorată
Așteptăm cu toții ciasul ca să bată.
Ușa se aude, stă cineva în prag
-Mamă! Este moșu; în mână cu un sac
E cam tânăr moșul, statura tatei are
Ochii ca ai lui și vocea mi se pare
Toți primim cadouri, fratele meu plânge
-Mi-ai greșit cadoul, moșu-n sac îl strânge
-Poate ai dreptate doar copii îs mulți
Ca să-mi amintesc vrei să ma ajuți?
-Moșule ai jucării care mai de care
Poate mi-ai aduce una când voi fi mai mare
Dăte mai aproape ca să-ți zic în șoaptă
Nu vreau jucării, îl vreau pe-al meu tată.
Moșul își ia sacul pleacă după casă
Iar Tăticul vine și ia loc la masă.
Familia-i unită iar de sărbători
Tata mamei noastre îi dă flori
Ding-dong sună ciasul, șampania curge
Două mii zece azi de la noi fuge.
La mulți ani la toți multe bucurii
Și doar pace-n casă și cuminți copii
Nu vă mai certați uitați de durere
Doar iubirea voastră este o avere.

o umbrela

Păstrează-mi iubirea...inima, trupul
Și fericirea asemeni unui soare,
Păstrează-mi visele și amintirile
Undeva printre brațele tale.

Păstrează-mi ziua senină pe buze
Și cerul albastru sub pleoape
Pentru ca viata-i plină de magie
Pline de tine mi-s celulele toate.

Desenează-mi o ploaie de vară
Pe mine sub o umbrelă gălbuie
Cum dansau bătrâni odinioară
Chiar de viața-i mai amăruie.

Iar viața atât de viu colorată
Fie și-ntr-o zi ploioasă de toamnă
Devine din ce în ce mai divină
În iarna cu bulgări de zăpadă.

Păstrează-mi toate astea în tine
Cât mai aproape de inima ta,
Iar eu voi face mereu ce se cuvine
De voi ține sub aripa mea.

miercuri, 29 decembrie 2010

nebunie

Rănile nu par a se vindeca
Durerea e mult prea reală
Tu rătăcești pe undeva
Visele par că te omoară.

Deprimată astăzi de toate 
Nu vreau decât să plec
Și tu ai plecat în noapte
Când eu cearșafu îl înec.

Iar temerile mele copilărești
Mă duc acum în eroare
Când trebuia să cred în povești
Eu eram plină de disperare.

vineri, 17 decembrie 2010

o garoafă

Cu obraji înbujorați pe-o bancă de ghiață
Stă-o copilă încă mică cu lacrimi pe față.
Plânge-acolo de ceva timp, plânge ea acuma
Afară-i ninge și e frig ea este doar una.

Un bărbat înalt,grăbit merge el spre casă
Vede fetița plângând, cât e de frumoasă
Se oprește lângă ea, lacrima îi șterge
E sărată ca și marea, iar obrazul rece.

-Mama nu mai e acum , mi-a furat-o cerul
Suferință-n ea e multă o îngheață gerul
Bărbatul prins de-a ei tristețe, în a ei durere
Pentru ea zâmbetul mamei este o avere.

Sta pe bancă lângă ea pierderea să nu o doară
Îi arată niște ciori cum spre zare zboară
Apoi stă el neclintit nuștie cum să-nceapă
și acum prinde l-a glas și da tată-ntreabă.

-Mama nu a vrut să moară,nici nu-i era timpul
Tata beat atunci era și-n ea a înfipt cuțitul
Aș vrea pe mama s-o cuprind, acum să mă ajute
Să-i zic cât mie de dor acum aș vrea să mă asculte.

Bărbatul trist și disperat acum la ușă bate
-Uite draga mea acum el e al tău frate
În ușă sta un băiat mic ce privește afară
O privea pe ea și... dorea de mult o surioară.

Și mamă ea avea acum, iubită era și de tată
Dar vine-n fiecare zi unde mama-e înmormântată
Nu poate rana să și-o coase încă o mai doare
Cu o garoafă acum în mâini e o fată mare.

joi, 9 decembrie 2010

Poveste tristă

Precum poveștile încept toate cu „A fost odată”
Așa e și povestea despre o inima nevinovată.
A fost odat-un sat mai vechi ce astăzi nu mai este
Unde trăia un cocoșat și despre el e-a mea poveste.

Sta singur el, n-avea prieteni avea dar o desagă
În care el purta pe atunci ce strânse o viață-ntreagă.
Și când mergea el pe la târg oamenii fugeau din cale
Credeau că dacă arată așa o fi frate de vrăjitoare.

Și pe potecile din sat el rătăcea așa de-o vreme
Purta mantou ce anii satului avea și ros era de-un virme,
Iar cizmele ce le-a avut sau rupt acum trei ani de zile
Mergea încet el spre casuța sa ferit și de copile.

Și-a mai trăit așa o vreme în sat venind numai la târg,
Dar când oamenii-i văd chipul la rege ei se plâng.
Și îl vorbesc și pe la spate cum că el ar fi un drac,
Și coarnele nevatămate le ține sub căciulă de atac.

De câte ori fusese înjosit, și câți au râs de el
El merge dârz cu capul sus ieșind și din castel.
Suportă tot ce oamenii îi fac, suportă ăn tăcere,
Iar oamenii erau mai răi nepăsândule de durere.

Dar iată într-o zi se abătuse peste sat o mie de probleme
Ba că ninge în miez de vară, ba de secetă pământul geme
Plouă mult ori arde soarele prea tare, satul e tot în disperare
În inima fiecărui om este acum o pată de teroare.

Au venit zile grele și iarna rece și fără de mâncare 
Credeau oamenii atunci că nu mai au scăpare
Și cum sunt oamenii fară milă au căutat vinovat
Și cine poate fi dacă nu îmbătrânitul cocoșat...


Sau înarmat cu pietre și-au mers ei lângă lac
Unde de ceva vreme cocoșatul s-a aflat
El a ieșit din casă deși știa de ce-au venit
Cu inima blajină el oamenii i-a întâlnit.

Aceștia dau cu pietre bătrânul îl rănesc
Îl bat până la moarte, de rele-l pedepsec
Și când însângerat cocoșatul pare c-a murit
Se duce un băiat ce curiozitate spre el s-a pornit.

Dă mantia în jos încearcă el să vadă cum e un vrăjitor
Și de-i așa puternic de ce nu și-a luat el un alt rol
Sub manti însângerate stau două aripi pitulate
Sătenii tremură îngroziti de cele astăzi întâmplate.

Abia acum au înțeles că el e îngerul lor păzitor
Că astăzi omorândul l-au rănit și pe păstor,
Iar satul asăzi este plin de-o mai mare teroare
Satul e tot în scrum în timp ce îngerașul moare.

luni, 6 decembrie 2010

dor de casă

Și îmi lipsește-atât de mult
Mirosul cel d-acasă
Cu mama în bucatărie iar
Iar noi nebuni ca altă dată.

Și îmi lipsește-atât de mult
Joc de copil în miez de vară
Când stau copii pân târziu
Mie dor de ulicioară.

Și îmi lipsesc atât de mult
Ale mamei sfaturi
Și clipele când tatăl meu
Glumea pe seama Anei.

Și  îmi lipsește atât de mult
Glumele micuțului meu frate
Mie dor pe mama s-o ascult
Mie dor acum de toate.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

și-mi ceri din libertate

Îmi ceri să-ți dau un strop de libertate
Zici că fără ea încetezi de-a fi
Dar cum să fii singur în noapte
Cînd tinzi cu disperare spre a mai  trăi?

Dar ce e libertatea astăzi pentru tine?
Un strop din mare? Un gram de adevăr?
Sau vrei să mă sufoci fugind de  mine
Gustând din al Evei plin de păcate măr?

Îmi ceri ă-ți dau un strop de  libertate
Zici că fără ea încetezi de-a fi
Dar nu înțelegi că libertatea ta poate
E lângă mine de noapte până-n  zi.

joi, 25 noiembrie 2010

sah si mat

Prăjituri albe, cafeaua neagră
De la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta
Viața plutește în aer
(nenorociri nu atingeti nimica),
Șah, alb, regina.

Rochie strictă, coroană prea grea
Gresie albă,plapumă în carouri deșarte
Anturaj vesel ,
Viață lipsită de griji
Merg fericită unde-cum vreau…

Negru și alb, alb și negru
Diagonala perfectă, poate și oblică
Uneori greșesc dar ce îți pasă ție?
Doar nu ți-am plâns pe vestă nici o dată
și mă crezi fițoasă…

Pot vreodată să sufăr din cauza lucrurilor stupide?
Furia să stoarcă credința din mine?
șah și mat iam dat vieții
și rămân invingătoare acuma
doar eu sunt regina.

marți, 16 noiembrie 2010

ce mamă ești?

Întinsă-n pat ea a hotărât în sine 
Că nu vrea viața să și-o schimbe.
În glasul ei nu-s lacrimi, nici durere
Lasă copilul baltă pentru o avere.

S-a hotărât de dimineață ea și a plecat,
Să-l fi privit pentru o clipă, să fi încercat
Din al ei sânge-sânge în el curge
Să-l fi văzut măcar cum suge.

Copil cu chip asemeni unui înger
A rămas inconștient azi la spital
Și cum să fii femee cu sufletul de fier
Care copilul viu azi l-a lăsat?

Nu plânge micule ea nici măcar nu simte
Vezi tu ea mâine nici nu-și va aminti
Nu știu cum s-o numesc, cu ce cuvinte
Cum poți copilul să-l lași printre mulțimi?

Ne este frica de animale răpitoare
Le credem rele și le cam evităm
Doar tu nu știi că ele sunt în apărare
Atât de mult-și iubesc copii lor.

Cu ce animal tu să te-asemeni ?
Când lași capil pe patul de spital
Ar trebui sa te transformi în cremeni
Sau să putrezești într-un penitenciar...

duminică, 14 noiembrie 2010

Marea plânge

Mergând pe malul mării zbuciumate
Valurilovesc picioarele a doi copii
El are ochi frumoși, ea buze minunate
Păreau atât de tandri și naivi.

Copii cuminți feriți și de păcate
De mici dureri, de clipe zbuciumate,
Dar în acea zi fetița s-a oprit
Și o-ntrebare încet lui i-a șoptit:

-Mă vezi că plâng, te văd și eu
Mai plânge mama, și bunica
Dar marea plânge când-e greu?
Sau ea nu știe ce e frica?

Băiatul a privit-o cam nedumerit,
Mirat de întrebare răspunse însfârșit:
-Să știi că uneori și marea plânge
Când valurile de stânci și le frânge.

Părea că întrebarea atunci s-a și pierdut
Cei doi plecați fiind acum departe
Se-ndrăgosteau din ce în ce mai mult
Era o dragoste plăpândă, mai aparte.

Iar marea plânge cum a plâns
Se pare că acum nu ei de milă
Acel copil de dragoste aprins
Rănise în acea zi mica copilă.

Iar ea stă sus, pe stânca cea înaltă
El-pe undeva cu altă fată
Ea e prea frântă ca să mai reziste
Prin timpurile grele și atât de triste.

Pășește-ncet durerea pare să dispară
Apa zdrobește al ei piept fără să o doară
Se lasă pradă mării care plânge
Pentru ființa ce în ea acum se stinge.

Nimeni în zare, nimeni s-o ajute
El face alte-i fete acum curte,
Iar lacrimile ei cu ale mării curg,
Acum se vede-o cruce la amurg.

Și marea plânge cum a plâns
Și mamei sufletu-i s-a stins
El sus acum pe acea stâncă
Dar nu pare să sara încă.

Aruncă flori de crini în mare
Apoi el pleacă și dispare.
Iar marea plânge în tăcere
Sufletu-i se umple iarăși cu durere...

Și am trăit atâția ani din vise

Din surâsul tău îmi plămădeam eu vise,
Le vindeam tot ție pe-un sărut
Și îți vindeam povești de mine scrise,
Și Doamne, câte vise am avut.

Simt și acum în vene visele cum curg,
Cum se aprind dorințele în mine,
Cum bate inima spre seară la amurg
Și viața-mi e plina iar de tine.

Și am trăit atâția ani din vise nesfârșite
Și încă pare că o să mai trăiesc,
În nopțile care pareau de tine sfințite
Eu visul meu ți-l dăruiesc.

Din surâsul tău îmi plămădeam eu vise,
Le vindeam tot ție pe-un sărut
Și îți vindeam povești de mine scrise,
Și Doamne, câte vise am avut.

duminică, 7 noiembrie 2010

suflet ranit

Sufletul mi-e rece,
Ia veșmânt de ghiață
Și sigurătatea 
Mă lovește-n față.

Eu încerc să fug
Tu mă urmărești
Azi pustiul umple
Sufletu-mi de cieți.

Singur în tăcere,
Pașii mari îi faci
Pleci grabit, durere
și inima-ți desfaci.

Eu rămân în noapte
Cu sufletul rănit
Într-o pustietate
Ce n-are asfințit.

Cad picături de ploaie,
Tu te înalți la culmi
Stingi orice văpaie
În mine azi și-acum.

Brusc se face liniște
Nu mai aud nimic
și doar câteva șoapte:
-Oare a murit?

-Nu, sunt încă vie
Sufletu-mi bucăți
Fata cea zglobie
Între eternități.

joi, 4 noiembrie 2010

recifuri metalice

În singurătatea nopții încatușate,
Mi-am simțit inima frântă de raze,
Sufletul meu atunci a fost plămădit
Din cioburi de vise sparte si pierdute.
Lacrimi izbucnesc din ochii amețiți de
delir ...
În orizontul absent văd aripi de înger.
Am pierdut clipa prin recifuri metalice,
M-au durut acele înșelări descălțate
Și am plâns toate lacrimile, iar ochii
mi-s reci...
Pieptul mă arde în noaptea liniștită
Lăsând doar batiste umede peste tot
Și când credeam că sufletul mi-e gol
Am găsit o semință de durere lăsată de
tine...
Parfumul plumburiu de brad acum
Îmi răscolește paginile de ieri,
Se îmbibă cu mirosul de iasomie
Și lăsândul sa piară la mica atingere a
toamnei...
Tălpile mi-s crăpate de oglinda
spartă în clipa când deliram
în ritmul domol a unei tornade...
am uitat că exist... fără tine.