poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

miercuri, 29 decembrie 2010

nebunie

Rănile nu par a se vindeca
Durerea e mult prea reală
Tu rătăcești pe undeva
Visele par că te omoară.

Deprimată astăzi de toate 
Nu vreau decât să plec
Și tu ai plecat în noapte
Când eu cearșafu îl înec.

Iar temerile mele copilărești
Mă duc acum în eroare
Când trebuia să cred în povești
Eu eram plină de disperare.

Un comentariu:

  1. prima strofă e perfectă.
    mai departe, ritmul nu e chiar potrivit.

    bravo!

    diana

    RăspundețiȘtergere