poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

luni, 6 decembrie 2010

dor de casă

Și îmi lipsește-atât de mult
Mirosul cel d-acasă
Cu mama în bucatărie iar
Iar noi nebuni ca altă dată.

Și îmi lipsește-atât de mult
Joc de copil în miez de vară
Când stau copii pân târziu
Mie dor de ulicioară.

Și îmi lipsesc atât de mult
Ale mamei sfaturi
Și clipele când tatăl meu
Glumea pe seama Anei.

Și  îmi lipsește atât de mult
Glumele micuțului meu frate
Mie dor pe mama s-o ascult
Mie dor acum de toate.

Publicat de la

Un comentariu:

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)