poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

duminică, 7 noiembrie 2010

suflet ranit

Sufletul mi-e rece,
Ia veșmânt de ghiață
Și sigurătatea 
Mă lovește-n față.

Eu încerc să fug
Tu mă urmărești
Azi pustiul umple
Sufletu-mi de cieți.

Singur în tăcere,
Pașii mari îi faci
Pleci grabit, durere
și inima-ți desfaci.

Eu rămân în noapte
Cu sufletul rănit
Într-o pustietate
Ce n-are asfințit.

Cad picături de ploaie,
Tu te înalți la culmi
Stingi orice văpaie
În mine azi și-acum.

Brusc se face liniște
Nu mai aud nimic
și doar câteva șoapte:
-Oare a murit?

-Nu, sunt încă vie
Sufletu-mi bucăți
Fata cea zglobie
Între eternități.
Publicat de la

Un comentariu:

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)