poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

marți, 27 iulie 2010

lupoaica

Intr-o padure intunecata 
De parca s-ar simti vinovata
Si mii de lacrimi curg la vale
Si inima e plina de jale.
Lupoaica urla la luna
Intr-o noapte tirzie 
In suflet e furtuna
Si vrea ca in locul lui sa fie
Si rugaciunile-i spre cer
Si jale ce vrea s-o copleseasca 
Da-i viata doar atit iti cer 
Si fa-l sa mai zimbeasca…
Azi, nu se roaga pentru ea 
Si sufera-n tacere
Azi, puiul moare linga ea 
Iar ochii ii sunt plini de durere.
E mai mult mort si geme 
Linga ale mamei labe moi
Si singe curge de o vreme
E ultima clipa- cind sunt amindoi.
De odata lupoaica se opreste
Si fara suflare se apleaca ,
Puiul ei nu mai traieste 
Si lacrimile,iar o ineaca.
Sta ore-n sir deasupra lui 
Si vrea ca sa-l invie
E doar al ei -nu al oricui 
Ca a murit nimeni nu stie.
Si-apoi spre cer, ridica ochii 
Tulburi de-atita plins
Pe cer s-au ferit norii 
Si o stea acolo s-a aprins.
In codrul des, cel de stejari
Stricind tacerea-ngrozitoare
Lupoaica la luna striga-nzadar 
Priveste lung la steaua ce apare…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu