poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

duminică, 25 iulie 2010

respir

Sînt închisă din nou
în colivia vieţii
am uitat să iubesc,
iar visele toate mi le-ai
distrus...

Mi-ai stricat viaţa
cu prezenţa ta
acum păşesc inconstientă
prin lumea care suportă toată
suferinţa...


Mă doare sufletul,
inima urlă şi ea de durere
m-ai rupt în bucăţi crezînd
că îmi va trece, acum doar
respir...

Ştiu totul se uită
viaţa are calea ei
dar din dezamăgirea asta
absurdă n-am luat decît
vise sparte...

Dar cred că viaţa
este-un basm
fericire-şi joacă rolul ei
sub masca suferinţei a rămas
zîmbetul cald ce.mi încălzea
sufletul...
Publicat de la

Un comentariu:

  1. Diana25 iulie 2010 la 14:12

    bravo! pot să zic că de data asta e mai bine decît în alte versuri pe care ţi le-am citit.

    cu sinceritate,
    dia.

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)