poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

sâmbătă, 24 iulie 2010

Din vina ta

Din vina ta nu pot ca să zîmbesc,
Tu ai marcat viţa pe care o traiesc.
Ai lăsat pe trupul meu grele amprente
Care ma fac s-arăt diferit de alte fete.

Eram micuţă atunci şi asta nu o neg.
Nu ştiam că astfel tot timpul o să merg.
Din vina ta atunci am ars şi chin am dus
Cicatricile-au rămas deşi timpul s-a scurs.

Ai încercat să mă scoti din acea căldare
Mai scăpat zicînd că mina frige şi te doare
Dar ce durere înduram eu în acele clipe
Credeam că moartea m-a luat sub a ei aripe.

Cîţi medici erau atunci în jurul meu
Toţi încercau să ma ferească de acel chin greu
Şi cite zile şi nopţi în coma eu am stat
Tu priveai în ochii mamei trist şi speriat.

Nu ştiu ce simţeai cînd eu luptam cu viaţa
Poate te rugai să vina dimineaţa
Credeai că dacă-ncepe-o noua zi
O speranţa de undeva se va ivi.

Iar eu luptam cu demonul din mine
Simţeam cum sîngele îmi fierbe prin vine
Şi fiecare organ din corpul meu
Gustase din chinul cel duceam cu greu.

Zile şi nopţi treceau precum decenii
Veneau la mine medici ce semănau cu genii
Ziceau că fata nu are nici o speranţă
Pîn aici a mers calea ei în viaţa.

Acasă bunici pregăteau casa mare
Pîngeau şi prigateau gustări amare
Dar Dumnezeu de mine s-a îndurat
Şi înc-o şansă să trăiesc mia dat.

Acum sînt vie, păşesc acum pe-o stradă
Îmi astup corpul ca nimeni să nu-l vadă
Din greşeala ta cu-n monstru samăn eu
Dar că trăiesc îi mulţumesc lui Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu