poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

marți, 27 iulie 2010

evadez

Nu –mi doream să pierd nimic,
dar ratat foarte mult. 
Ca si cum am pierdut,
într-o clipă câţiva ani ... 
Ca norii cenuşii – atunci cînd ceru-I azuriu, 
în locul  primăverii a venit toamna rece 
Şi noapte agat întuneric
acolo unde a existat un rasărit de soare. 
Tăcere ...
camere goale
lacrimi inselatoare
sufletul meu plînge... 
Ce e acolo ... in tavan?
Parcă zărisem un strop de fericire.
Tot spre ce tind  în această viaţă –
într-o  zi se va distruge. 
se va sparge în bucăţi care
nu mai pot fi lipite din nou ... 
Nu vreau sa pierd,
dar ratat  am ratat foarte multe. 
Ca şi cum  am pierdut totul pentru o clipă,
şi de câţiva ani  le caut ... 
în locul primăverii,
sînt lovită de toamna rece, 
I-am scris scrisori de dragoste... 
Şi încă n-am nici un răspuns ...
Azi evadez din trecut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu