poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

marți, 27 iulie 2010

####

Cu contur de aur a evidenţiat orizontul, 
Timida  licarire a unui mîndru licurici
Pentru el răsăritul  era aproape totul
Păcat că nu-l înţelegea şi alţi amici 

Spre soare năzuia floarea de lotus 
Picături de vise printre raze prinse
Părea-n acel loc de soart-adus
Unde alte flori visu-I nimicise.

Sub infinitul pur a unui cer albastru
Creştea sfios un negru trandafir, 
Creştea de unul singur ca un sihastru
Visînd la culoarea pură de zefir.

Sus pe cer veghează un luceafăr
Sufletele ce tind spre Dumnezeu, 
Ca flacăra plină de adevăr
Făcînd din drumul sfînt un curcubeu


Precum poeţii cântă laude în poezie
Strălucitoare  din visele lumii.
Sînt prinsă de această amnezie
În care fericirea stă ca premii. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu