E prea...

E prea puțin -să spunem: SCUZE

Și e prea mult- să spunem: TE-AM IERTAT

Precum toamna lasă a ei FRUNZE

Ar fi păcat ca să uităm, ar fi PĂCAT...

E prea bizar –să spunem: NU FI TRISTĂ

E prea de tot –să spunem PROMITEM

Cât timp pasărea-n zbor REZISTĂ

Cum putem amorul de o noapte să-l UITĂM?

Fără entuziasm sună-eu am fost VINOVAT

Și necruțător răspunzi:- și eu am FOST

Dar oare vinovatu-i astăzi CĂUTAT

Și toate-n lumea asta au un COST...

Neâncrezător răsună- poate AM CREZUT

E prea mult pentru o lună intregul UNIVERS

Poate și tu aceleași vise ai AVUT

Iar viața e un amărăt de VERS...

Noi nu facem nimic

Daca intr-o zi sotul dumneavoastra va va spune ca nu faceti nimic toata ziua si stati acasa cu copilul, dar nu lucrati de dimineata pana seara precum el atunci spunetii asa:
1. La service tu nu trebuie sa ai grija ca colegul sa nu bage in gura roata de la o masina, sa nu se urce pe scaun si sa nu deseneze pe pereti. Poti fi sigur ca colegul va manca frumos, iar tu nu vei fi nevoit sa strangi dupa el supa de pe jos, nu-ti va face in fata Pfffffff cand va avea supa in gura. 
2. Daca va hotarati sa luati pranzul in oras colegul tau se va imbraca singur si tu nu vei inebuni sis a depui effort sa-I bagi mainele in maneca, sa-l incalti cand nu vrea el, si sa-I pui caciula cand el da din cap. 
3. Daca sunteti afara nu prea cred ca colegul tau purtand haine noi va face baie in prima balta. Iar tu nu esti nevoit sa speli toate astea. 
4. Daca din intamplare trebuie sa mergi cu colegul tau la cumparaturi el nu te va ruga in genunchi sa-I cumperi tot ce vede promitand ca va fi cuminte si va manca tot terciul de acum inainte, iar tu nu vei fi nevoit sa cauti 1000000000000 de motiva sa eviti cumpararea a unui lucru inutil. 
5. Daca colegul tau oboseste tu nu-l cari in brate inapoi, iar el atunci nu bate din maini si din picioare. 
6. La serviciu tu nu trebuie sa-I faci colegului tau observatie: scoate degetul din nas, nu arata limba, nu scuipa si chiar de este asa atunci el are mama lui care ar trebui sa roseasca pentru el. 
7. Sunt singura ca nu ai colegi care din sen sa inceapa sa planga si chiar daca ai tu nu esti obligat sa-l linistesti cu toate ca stii ca singur nu o va face. 
8. La serviciu nu exista fraza ‘sa dormi ziua’ si nu trebuie sa legeni pe nimeni in brate pana insfarsit somnul il doboara de voie de nevoie. 
9. Nu trebui sa aduni dupa colegii tai creioane, careoce, foi, si alte lucruri. 10. Colegul tau nu-ti va spune tot timpul nu la ce-I propui tu. 
11. Nu trebuie sa-I amintesti uneori colegului tau ca mai trebuie sa mearga la baie si daca ai uitat nu tu suporti consecintele. 
12. La serviciu nimeni nu-ti va cere ca pe langa lucru sa mai faci si mancare sa faci ordine. 
13. Si inca ceva: serviciul e un loc de unde te poti intoarce acasa. Singurul minus probabil e ca nici o data colegul tau nu ti se va urca in brate, sa te priveasca in ochi si sa-ti spuna: TU ESTI CEA MAI CEA MAI IUBITA MAMAICA!!!

suflet rupt

Ai auzit vreo data cum se frange sufletul… cu un zgomotul asemeni unui tunet… se imparte in doua asemeni cerului strapuns de un fulger???

Lumea se recoloreaza in alb-negru… e foarte infiorator!... nu putem simti sufletul unei alete persoane insa o data ce ai trecut prin ceva asemanator iti poti imagina… Incepi sa te gandesti la tine si la acele clipe… nu simti durerea celui de alaturi insa gandurile acestea iti deseneaza o tristete pe chip, iti umple ochii cu durere, iar zambetul dispare… In acel timp persoana de langa tine care asteapta sa o compatimesti sa fii aproape de ea vede in tine o alinare si de fapt nu stie ca tu esti cu gandurile in alta parte,… Te gandesti la tine si uiti complet de ea…

Sufletul meu s-a rupt atunci cand ma asteptam mai putin… Pur si simplu battt!!! Si ceva s-a auzit in mine… nu a mai ramas nici un gram de speranta, credinta, alinare… Cel mai infiorator e ca mi-a murit credinta… Si asta dupa ce ti-am promis ca nimeni nu se va mai uita acolo unde bate inima… iar fara suflet e greu…e prea greu… e atat de greu . atat de dureros…

  Si nu tot timpul dragostea e de vina cand sufletul tau se imparte in doua, e de ajuns ca cineva sa-ti zica ceva, e de ajuns ca o persoana apropiata sa-ti spuna ca te indepartezi de ea...si atunci nu mai ai ce face… se aude doar un bummm inauntrul tau… si poate ca acele lucruri au fost spuse din furie si dupa o cearta nu mai gandeste la fel, ii pare rau de ce a spus, dar… dar sufletul nu-l mai poti lipi la loc…ramane impartit si asta doare cel mai mult.

Poti arata un zambet celui care te-a ranit, poti sa te comporti frumos, dar sufletul… sufletul ramane tot asa, ramane taiat, calcat in picioare…

Doar doi

Ea. Mereu strictă și ordonată în toate,

       Grațioasă ca o pisică și ochii vicleni

      Și-a vândut sufletul, visele par a fi uitate

În păr anii au lăsat albele troieni...

El. Atât de elegant și-un pic mai neglijent

Cu-n zâmbet fin pe buzele-npietrite

Un ochi mai jucauș, unul mai atent

Iubirea-n a tot șters durerile-npânzite.

Ea. Trece cu vederea greșelile- o mie

Prea blajin îi e sufletul să fie supărat

Afară, în casă, la bucătărie,

Trece prin toate cu un greu oftat.

El. Des plecat cu trupu-n depărtare

Cu toate astea căldura lui e-aici

Noaptea-și sărută puii de culcare,

Având o poza de când erau mai mici.

Ea. Greul casei îl duce în spinare

Să-și crească puii mari, de ajutor

Nu a primit vreo diplomă de-onoare

Doar și-a instruit copii pentru zbor.

El. Vine-ncărunțit, ș-aprinde o țigară

Tăcut pare a fi, cu gându-n depărtare

Capul-i plecat în fața timpului ce zboară

Și doar copii îi mai aduc o alinare.

Ea. Nu mai poate coase, și fusul la pierdut

Ochii sunt mai triști, albastrul pare șters

Câte griji cât au fost mici ea a avut

Și pleacă toți când copii cresc.

Ea prea naivă așteaptă: poate vin;

Sâmbătă iar a copt plăcinte

El gata e s-aduca ș-un pahar cu vin

Ei n-au venit, iar soarele asfinte...

de ziua ta

La sunet de clopot s-aduna poporul,
Cu inima-I ce rade a venit,
Azi isi spune Moldova cuvantul,
Azi, douazeci de ani a implinit.

Moldovo tu ai fost a mea minune
Din apa ta multi ani eu am baut
Mereu la rele si la bune,
Mereu, alaturi te-am stiut.

Si mai crescut destul de bine
Acum e randul meu sa te slujesc
Azi mii de oameni lupta pentru tine
Si-ti striga toti: Moldova- Te iubesc.

Opreascase clepsidra-n asta zi
Sa stie lumea cat esti de iubita
Uitate la ai tai copii,
Ramai in veci neprihanita.

o ploaie in desert

M-am înșelat… dar nu îmi pare rău

Că brusc mi s-a părut că sunt iubită

N-ar trebui nici ție să-ți fie așa greu

Ia exemplu de la mine-sunt fericită…

Știi... Mi-a înghețat vara în ochi,

Iar toamna am visat-o azi de catifea

Pe dealu-ndepărtat stau azi doi plopi:

Cu ochi-n zare așteaptă venirea ta.

M-am înșelat… că ai nevoie de mine

Că melodia asta v-a fi mai lungă

Doream să fac un templu din ruine,

Dar mi-a rămas pe inimă o dungă…

Nu mi-a ajuns doar o căldură ușoară

De asta poate l-am așteptat ca o naivă

Știi atunci era început de primăvară,

Acum iarna pare că se termină.

Am greșit când dintre fețe de femei

Am crezut că doar pe-a mea o-alegi

Credeam că mă vei venera ca niște zei,

Iar azi e cam târziu să mă-nțelegi.

Acum greșesc crezând că mă aștepți

Că brațele-ți deschizi pentru mine

Precum ploia din deșert o vreți

Mă v-or aștepta într-o zi și pe mine…

unde v-a grabiti?

Anii, anii mei!

Unde zburați ca păsările,

De parcă v-ar fi frică undeva să nu întârziați?

Ce vă așteaptă în față ?

Chiar trebuie atât de tare să vă grăbiți?

Eu nu vreau să mă grăbesc nicăieri...

În inimă copilăria mai zburdă,

Nu vreau să-i pun de azi  piatră funerară.

Încă nu mi-am terminat povestea,

Nu am găsit ce atât de mult am râvnit,

Dar flacăra credinței încă nu s-a stins.

Nu vreau să mă grăbesc

Eu încă știu să zâmbesc:

Soarelui, vântului, ploii și ierbii verzui

Anii, anii mei!...

Să-mbătrânesc și să mă fac mai înțeleaptă

Vă rog!!!

Nu mă stigați după voi...

miracol din miracole

Picături de furtună pe genele de pin,

Soarele s-a înecat în oceanul din priviri

Totu-n lumea asta-i durere și e chin

Uitând pentru-o eternitate de-a vieții sclipiri.

Noaptea pictează vise pe fețele palide

Pensula o înmoaie în guaș de lună

Vis și realitate acum în noi deschide...

Lumea de toate azi îndură...

Greșeli iertate, erori neobservate

Un zâmbet pal al unui nou născut

În viața asta gustăm din plin de toate,

Iar cel îndrăgostit e mai avut.

Înflorește un zâmbet timid pe buze

Te gândești de e de rău sau bine

Te rușinezi și îți ceri scuze,

Iar tu... primește fluturi de la mine...

Cadoul potrivit?- O pagină goală

Să scrii cu aur pe cerul de argint

Înverșunândute cu-a iubirii abureală

Nu-ți pasă de e soare sau e vânt...

Mie frică acum să mă trezesc

Să nu-mi pierd iară visele

Doar ele noaptea mă mai ocrotesc

Visând miracol din miracole...

un soare

Privește-mă în ochi și nu îndrăzni

Să pleci fără a mă asculta,

Iar după ce o să mă asculți

Să ai curaj să mă-nțelegi

Nu am nevoie de scuzele tale

Ce le spui cu milă...

Doar iubirea e un soare, iar soarele nu poți

Să-l întorci...

Uneori greșesc dar atât de rar

Înțelege cu mintea ce inima ta

Nu a dorit să creadă.

Pe câmpul de luptă a vieții tale

Uite cât de curând v-a incepe război

Și toate visele tale

Vor arde...

Vezi tu doar soarele cade

Încet si nu mai poți să-l întorci

Strălucirea razelor moi se estompează

În noapte fără milă...

La fel dispare și cea de tine iubită, dar..

Soarele mâine revine, iar ea cine mai știe...

Și atunci când ea a șters cu sensibilitate

Ultima linie de tristețe

Învolburată cu gânduri despre tine

Dar... e prea târziu prietenul meu

Îți va fi dor de ea pentru todeauna

Și apoi vine noaptea rece...

intre limite

Aș vrea doar să exiști. Nu tăcea

Deși uneori când stau la marginea pământului

Îți aud șoaptele de salut, iar ele...

Îmi sunt scări până în rai...

Nu am nevoie de dragostea ta,

Am nevoie decât să mai cred în miracole,

Iar peste câteva secole

Să ne întâlnim iar pe stradă.

Nu contează de-ai fi tu cer si eu o apă sau poate

Un delfin iar eu pe cer o stea

Important e să ne întâlnim, dar...

Nu se poate...

Te rog să nu dispari,văd tristețe în  spațiul tău misterios...

Ca de obicei ne desparte Calea Lactee,

Iar stelele sunt ca un combinat de vise

Luna ne organizează

Întâlniri  secrete,

Ne minunează ochii și... te fac fericit

Ea- lăcașul de tăcere

O pușculiță de confesiuni senzuale...

Pentru cei care nu au nici o vină

Viața pe frontierele despărțirii...

Te rog să nu dispari... zi ceva

Doar nu suntem supuși în infinit

Prin ochii haini ai lunei

Îți trimit gingășie...

echilibru

Viața e o mică moarte,
Moartea e o viață eternă...
Se aud a coasei șoapte,
Se nasc alții fără jenă...

Iubirea e ultima ură,
Ultima ură e iubirea nebună
Doi bătrân din ea mai fură,
Doi îndregostiți se-njură...

Îngerul e un demon în viitor,
Demonul e neînfricatul înger.
Vine o zi aripile-i se rup de dor
Și iată-l că a și căzut din cer...

Zămbetu-i cel de vine după lacrimi
Lacrimile nu curg zămbind
Al inimei melodie cântă-mi
Eu, voi adormi ascultănd...

Eu sunt un simplu suflet,
Tu sufetul ce e acum în mine
De ai pleca acuma cuget...
Ai face din mine doar ruine...

ce-ai face?

Nu poți la început ca să ucizi

Apoi sa spui c-a fost din întâmplare

Nu poți cerul în brațe să-l cuprinzi,

Asta doar că e-atât de mare…

Nu poți tot timpul să trădezi

Apoi să spui “N-o voi mai face”

Nu poți din aer omul să-l creezi

Oricât de mult nu l-ai întoarce.

Nu poți precum un iepure să fugi

Motiv fiind c-ai avea treabă

Nu te îndrăgosti de primii fulgi

Apoi să suferi o vară-ntreagă...

Nu poți să te întorci nestingherit

Să te comporți c-acum odată

Nu poți păstra ce n-ai iubit

Să râzi de naivitatea mea de fată...

in iadul meu azi nige

În iadul meu azi ninge

O stea in cer se stinge

Curcubeul pierde o culoare

Un om sare cu disperare...

Se pierde-un suflet printre morți

Moare un vis de mult ce-l porți

Un înger zboară cât mai sus

Timpul de lângă noi s-a dus.

În iadul meu azi nige..

O inimă de copil se frânge

Moare un înger, moare o stea

Dispare un vis, s-a dus iubirea...

Refugiu

Nopțile mele sunt mai dulci decât zilele tale
Au gust de căpșuni, 
Uneori e de înghețată
Sunt actrița unui joc de lumină
Mai port pe buze parfum de ciocolată…

Am măști ce-s fericite,
Altele aduc uneorii mii de speranțe
Și doar masca iubirii ascunde sub ea…
O inimă de gheață…

Lacrimile-mi sunt ca ardeiul 
Ce ard a mea față
Mi-am pierdut pe undeva condeiul
Iar cafeaua… mi s-a răcit azi 
În ciașcă…

Inima-mi e bolnavă…
Au rămas pe ea rani adânci, căci undeva acolo
Tu în ea mai plângi,
Dar poate te vei opri vreodată...

Precum se schimba acoperișul unei case
Roșul, galben, albastru și gri
Am croit din nou inima-mi din mătase
Pentru cineva care-mi va 
Strivi…

Nopțile mele sunt mai dulci ca zilele tale
Aici am de toate lacrimi și bucurii
Dar poate într-o zi, poate
Nu vom mai fi copiii…

nepasare

Îmbracată-n albă pijama 
Stă o bătrână lângă geam
Lacrimi curg pe fața sa
Șii mai bătrână cu un an.

Nimeni n-o mai întreabă
De ce plănge, de ai ei fiori
Toți știu că-n lumea-ntreagă
Sunt acum ai ei feciori…

Și doar o fiică care-I răsfățată
E mai aproape astăzi decât toți
Dar nu-a fost măcar o dată
Să vadă de-a măicuțe sorți… 

Dar pare că o mustră conștiința
Și iată fica răsfățată la spital
Nu pare să-I pese de astă ființa
Mai mult îi pasă de un capital.

Intrase în salon, bătrâna mamă
Varsă iar lacrimi, acum de fericire
Fiica ia loc, îi întinde o năframă
Evită să-ntâlnească a mamei privire…

-Știi mamă îți duc dorul
Copii nerăbdători te așteaptă
Cănd vei părasi salonul
Te vom lua la noi de-odată.

-Știi mamă totul costă mult
Salonul, doctorii, medicamente
Poate vindem apartamentul,
Îți mai luăm șosete?

Și cum să nu crezi acea fată
Care din tine e făcută
Și nepoții, cu toții te așteaptă
Bătrâna stă acum tăcută…

Și fără ca să mai gândească 
Ea actele copilei lea semnat
Această fără să se ostenească
S-a-ntors și a plecat...

Acum bătrâna pare că-i mai tristă
Și nimeni nu o-ntreabă acum ce are
Toți se miră cât ea mai rezistă?
Bătrâna se cufundă-n disperare...

Iar fata ce-a legănat-o-n poala ei
Întreabă medicii de a sa mamă
-Să m-anunțați de moartea ei,
Bătrâna n-o mai ia-n seamă...

Iar ea în fiecare zi se roagă
Domnu să-i dea mai multe zile
Ca nepoții noapte să-i adoarmă
Să-i ajute bietei copile...

divinitate

Femei urate nu exista
Exista femei ce poarta
In fiecare zi cate o masca
Durere, suferinta, iubire, regret
Nu mai stiu la ce sa ma astept...

Si totusi ea ramane frumoasa
Fie de poarta sau nu masca, fie de inima-i
E plina de desert,
Undeva e ascuns un regret...

Sentimente, iubire, toate sunt un vulcan
Femeea e frumoasa si in Vatican
Dar durerea din ea
O macina in parte si ea...
Ascunde toate...

Suspans, minciuna si rivalitate
Femeea le-a trait pe toate
Ascunde in ea un razboi salbatic
Doar un suras il mai are ostatic...

E femee si e un chin
E femee si e destin..

uneori e bina sa si plângi

Bărbații nu plăng, ei doar încărunțesc
Să iubească, să-njure, să uite se grăbesc
Dar durerea din inimă n-au cui să o spună
În lumea care de avere pare a fi nebună.

Cuvintele-nțeapă o inimă de bărbat
„Nu mai suntem împreună și e păcat”,
Iar sângele curge prin vene cu presiune
Cine-a mințit că el nu știe de pasiune?

Par atât de naivi spunând “Bună ce faci?”
Cu-n zâmbet ce pare-a fi mereu de strajă
Nu arată nici o dată că are atunci draci
Se lasă pătruns cu privirea ta vrajă.

Bărbații nu plăng, ei doar încărunțesc
De plăcerea din univers ei tot se feresc
Rana din suflet nu pare să se tămăduiască
El poate să uite dar nici o dată nu iartă.

asfințit în noroi

Noapte târzie, fulgere-n zare

Flori pe coline,zbucium în mare

Priviri îndraznețe ,dureri din lumini

În jur e tristețe, în mine ruini.

Cuvintele zboară în lumini de stele

Te pierd în mulțime în nopți efemere.

Două umbre în noapte mor sub un pom

Iubire și teroare trăiesc în fiece om.

Dorințe ascunse, privirea adâncă

Zboară o pasăre cu aripa frântă

Asfințit în noroi, inima doare

În jur e război, în mine teroare.

minciună

Un înger obosit se odihnea pe-n nor
El a facut atâtea pentru oameni azi
Unui bătrân o uşă i-a deschis din zbor
Un copil rătăcit a scos de printre brazi.

A deschis porţile unei sfinte mănăstiri
Şi a împărţit speranţe multe-n aer
A încercat să fugă de-a copiilor priviri
Şi a adus pe calea dreaptă un fraier.

Îşi atingea atât de firav aripile sale
Şi-a pus în pumn un colţişor de pâine
Azi a întâlnit atâta rău şi jale-n cale,
Cu lacrimi zice că v-a fi mai bine mâine.

A adunat de prin parcuri copii părăsiţi
I-a dus unde iubirea azi domină
A împăcat în treacăt doi îndrăgostiţi
Făcândui să uite de orice vină.

A dus iubirea-n lume furând orice durere
A şters lacrimi pe faţă, a împărţit plăcere
E trist acuma îngerul cu gândul e departe
Se gîndea dacă să mintă o să poată?

Cum să-i spună el lui Dumnezeu acum
Că oamenii s-au schimbat demult
În îngeri nu mai cred par atât de obosiţi
Că au uitat de îngeri, au uitat de sfinţi.

De unde să iau o mie de cuvinte
Să spun lumii cât de mult iubesc?
Cerşesc munţilor din vorbe sfinte
Şi curaj trandafirilor cerşesc…

Priviri sfioase arunc din mers
Poate şi tu acum mă priveşti
Nu pot să ştiu căt tu mă iubeşti,
Iar eu iubirea o intind în vers.

Vreau doar o şoaptă, vreau un răspuns
La dragostea mea tu ai răspuns?
Nu vreau să plăng, nu vreau sa fug
Nu vreau să port iubirea ca un jug…