poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

luni, 9 mai 2011

unde v-a grabiti?

Anii, anii mei!
Unde zburați ca păsările,
De parcă v-ar fi frică undeva să nu întârziați?
Ce vă așteaptă în față ?
Chiar trebuie atât de tare să vă grăbiți?
Eu nu vreau să mă grăbesc nicăieri...
În inimă copilăria mai zburdă,
Nu vreau să-i pun de azi  piatră funerară.
Încă nu mi-am terminat povestea,
Nu am găsit ce atât de mult am râvnit,
Dar flacăra credinței încă nu s-a stins.
Nu vreau să mă grăbesc
Eu încă știu să zâmbesc:
Soarelui, vântului, ploii și ierbii verzui
Anii, anii mei!...
Să-mbătrânesc și să mă fac mai înțeleaptă
Vă rog!!!
Nu mă stigați după voi...
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)