poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

marți, 3 mai 2011

miracol din miracole

Picături de furtună pe genele de pin,
Soarele s-a înecat în oceanul din priviri
Totu-n lumea asta-i durere și e chin
Uitând pentru-o eternitate de-a vieții sclipiri.

Noaptea pictează vise pe fețele palide
Pensula o înmoaie în guaș de lună
Vis și realitate acum în noi deschide...
Lumea de toate azi îndură...

Greșeli iertate, erori neobservate
Un zâmbet pal al unui nou născut
În viața asta gustăm din plin de toate,
Iar cel îndrăgostit e mai avut.

Înflorește un zâmbet timid pe buze
Te gândești de e de rău sau bine
Te rușinezi și îți ceri scuze,
Iar tu... primește fluturi de la mine...

Cadoul potrivit?- O pagină goală
Să scrii cu aur pe cerul de argint
Înverșunândute cu-a iubirii abureală
Nu-ți pasă de e soare sau e vânt...

Mie frică acum să mă trezesc
Să nu-mi pierd iară visele
Doar ele noaptea mă mai ocrotesc
Visând miracol din miracole...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu