minciună

Un înger obosit se odihnea pe-n nor
El a facut atâtea pentru oameni azi
Unui bătrân o uşă i-a deschis din zbor
Un copil rătăcit a scos de printre brazi.

A deschis porţile unei sfinte mănăstiri
Şi a împărţit speranţe multe-n aer
A încercat să fugă de-a copiilor priviri
Şi a adus pe calea dreaptă un fraier.

Îşi atingea atât de firav aripile sale
Şi-a pus în pumn un colţişor de pâine
Azi a întâlnit atâta rău şi jale-n cale,
Cu lacrimi zice că v-a fi mai bine mâine.

A adunat de prin parcuri copii părăsiţi
I-a dus unde iubirea azi domină
A împăcat în treacăt doi îndrăgostiţi
Făcândui să uite de orice vină.

A dus iubirea-n lume furând orice durere
A şters lacrimi pe faţă, a împărţit plăcere
E trist acuma îngerul cu gândul e departe
Se gîndea dacă să mintă o să poată?

Cum să-i spună el lui Dumnezeu acum
Că oamenii s-au schimbat demult
În îngeri nu mai cred par atât de obosiţi
Că au uitat de îngeri, au uitat de sfinţi.