Dansînd în templul de iluzii
inima-mi pluteşte prin vazduh
şi negrul giulgiu joacă-n faţa morţii
fără teamă.
Atit de inocent,...fară intenţie
nici o durere lîngă noi şi fără dragoste îmi zici
o rugăciune.
Buzele-ţi moi şoptesc durerea mea şi ruga
plină de epitete. Te rog
azi doar atît aş vrea
să-mi spui vechiul nume a morţii şi cum strigai în evul mediu
viaţa.
Dansînd în templul de iluzii
fac un foc în care ard păcate făcute cu tine sau nu,
le ard pe toate.
Le las să ardă-n linişte apatic, iar lîngă ele şi ale noastre nume
ard aripile de îngeri uitate şi matura vrăjitoarei
nebune.
Se scurge eternitatea printre
scrum
uită în astă viaţă de orice lege cînd spre eternitate tu ai drum
nimeni nu te-nţelege.
Dansînd în templul de iluzii
nu-mi rămâne decît cenuşa unor aripi şi a unei eternităţi
din care dacă le aduni cu palma-ţi-ajunge pentru încă doua
vieţi.
Inima-mi dansează azi sălbatic, ea vrea să fie o mică stea
Cu ajutorul ei sărmana va trăi din nou
Eternitatea..
Dansînd în templul de iluzii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu