poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

sâmbătă, 18 septembrie 2010

La cules de dovlecei.

În acea toamnă târzie
Am fost la cules de dovleci
Când alții săreau în sus
De zori și până-n seară.
În acea toamnă târzie
Câmpul întreg era al nostru,
Iar bunicul ne suia pe un dovleac
și noi zburam suuus
în acea toamnă târzie....
Aveam mulți dovleci...și pe toți am zburat
Când bunicul cădea
Mort de oboseală la pământ
Noi ne căutam dovleacul
Pe care am putea zbura mai sus.
Și cum dădeam dea derbedeul
Toți dovlecii la vale
Până ajungeau în hambar.
Noi veseli și bunelul alături de noi.
În acea toamnă târzie
Am fost la cules de dovleci
De i-am vătămat pe toți
Și nu au mai stat pân în iarnă,
Nu am mai mâncat plăcinte
Cu dovleci, dar eram fericiți;
În acea toamnă târzie
Am fost la cules de dovleci.

Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)