poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

duminică, 12 septembrie 2010

vechiul saxsofon

Azi plînge vechiul saxofon
Cu lacrimi plînge muzica
Cîndva cînta cu un alt ton,
Cînta iubitei ce dansa.

Azi plânge vechiul saxofon,
Iar lîngă el plîngea bătrunul
Ţinea în mîini un telefon
Iar vechiul saxofon pierdue ritmul.

Şi cînd ştiai ca vechiul saxofon
Cînta despre a lumii întregi iubire
Azi pierde din glas bătrînul saxofon
Se pierde şi dragostea prin omenire.
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)