minciună

Un înger obosit se odihnea pe-n nor
El a facut atâtea pentru oameni azi
Unui bătrân o uşă i-a deschis din zbor
Un copil rătăcit a scos de printre brazi.

A deschis porţile unei sfinte mănăstiri
Şi a împărţit speranţe multe-n aer
A încercat să fugă de-a copiilor priviri
Şi a adus pe calea dreaptă un fraier.

Îşi atingea atât de firav aripile sale
Şi-a pus în pumn un colţişor de pâine
Azi a întâlnit atâta rău şi jale-n cale,
Cu lacrimi zice că v-a fi mai bine mâine.

A adunat de prin parcuri copii părăsiţi
I-a dus unde iubirea azi domină
A împăcat în treacăt doi îndrăgostiţi
Făcândui să uite de orice vină.

A dus iubirea-n lume furând orice durere
A şters lacrimi pe faţă, a împărţit plăcere
E trist acuma îngerul cu gândul e departe
Se gîndea dacă să mintă o să poată?

Cum să-i spună el lui Dumnezeu acum
Că oamenii s-au schimbat demult
În îngeri nu mai cred par atât de obosiţi
Că au uitat de îngeri, au uitat de sfinţi.

De unde să iau o mie de cuvinte
Să spun lumii cât de mult iubesc?
Cerşesc munţilor din vorbe sfinte
Şi curaj trandafirilor cerşesc…

Priviri sfioase arunc din mers
Poate şi tu acum mă priveşti
Nu pot să ştiu căt tu mă iubeşti,
Iar eu iubirea o intind în vers.

Vreau doar o şoaptă, vreau un răspuns
La dragostea mea tu ai răspuns?
Nu vreau să plăng, nu vreau sa fug
Nu vreau să port iubirea ca un jug…

e prea...

E prea puțin -să spunem: SCUZE

Și e prea mult- să spunem: TE-AM IERTAT

Precum toamna lasă a ei FRUNZE

Ar fi păcat ca să uităm, ar fi PĂCAT...

E prea bizar –să spunem: NU FI TRISTĂ

E prea de tot –să spunem PROMITEM

Cât timp pasărea-n zbor REZISTĂ

Cum putem amorul de o noapte să-l UITĂM?

Fără entuziasm sună-eu am fost VINOVAT

Și necruțător răspunzi:- și eu am FOST

Dar oare vinovatu-i astăzi CĂUTAT

Și toate-n lumea asta au un COST...

Neâncrezător răsună- poate AM CREZUT

E prea mult pentru o lună intregul UNIVERS

Poate și tu aceleași vise ai AVUT

Iar viața e un amărăt de VERS...

Azi arde focu-n vatră

Eu jos sunt pe covor

Pe mine port camașă

Încălțat am un picior.

Răsfoiesc a lene-o carte

Un roman se pare

Unde încă o idilă

Merge-n reluare.

Vinul m-amețește

Iar în mine apare

Chiar dacă sunt mare

Încă o poveste.

Cadrele se mișcă

Prind din a mea viață

Un băiat îmi fură

Încă o speranță.

Și doar în aste vise

Pare să mă-ndrăgostesc

Mă trage de cosițe

și totuși îl iubesc.

Dar visul îmi dispare

Rămâne umbra lui

Mă-ntreb unde sunt oare

Și căminul nui?

Pe mine port cămașă,

Ciorapul nu-l mai am

În pat stă acum băiatul

Pe care îl visam.

Trăim atât de rece

Și ne hranim din vise

Dar viața astăzi trece

Și visu-mi împlinise.

ai fost si tu copil

       Uneori e foarte greu să înțelegi ce-i în mintea unui copil când face vreo năzbâtie. Se gândește la consecințe sau doar savurează plăcerea strengăriilor săvârșite.

        De cele mai multe ori îi certăm când fac ceva iar dacă au făcut o trăsnaie mai mare poate îi și batem.

       De cele mai multe ori încercăm să le oferim copiilor ceea ce nu am avut noi neântrebândune dacă ei au nevoie de asta. Nu ne place când îl vedem pe stradă purtânduse ca un vagabond sau când se bate cu un coleg pentru o fată. Nu ne place să facă ce vor ei sau... Le cerem copiilor libertatea lor pentru a ne simți noi mai bine .Le oferim niște cunoștințe de care în viitor nu se vor folosi. Încercăm să le dăm o educație corectă gândindune că e pentru binele lor.

       Copii la rândul lor nu devin decât niște marionete firave care la o strângere mai bruscă se pot frânge.

       Le cerem să ne fie devotați ca niște câini și să-i pedepsim la orice deviere de la reguli. Le furăm visele lor pentru a le construi pe ale noastre. Le furăm dreptul de ași alege o profesie inpunândui să o aleagă pe a noastră. Îi impunem să se căsătoarească cu un băiat pe care nu-l va iubi niciodată,care peste câțiva ani va simți indiferența ei și va pleca la alta.

       Și doar cu ceva timp în urmă erai și tu un copil care visa să prindă hulubi, să șterpelească roua dimineții și să alerge pe toate câmpurile atingând orizontul. Ai uitat copilul care se bucura de un curcubeu și care fugea lângă fusta mamei când auzea tunetele unei furtuni. Ai uitat copilul care tindea să descopere fiecare ungher întunecat a cerdacului și ai uitat de copilul care râdea. Râdea de razele soarelui, râdea lângă izvor râdea și era fericit fără să fi fost ziua lui sau Crăciunul. Vrem atât de mult să fim adulți încât am uitat cu desăvârșire că am fost și noi copii.

  Am uitat acea copilărie viu colorată și ne-am cufundat în lumea monotonă a adulților unde sunt peste tot reguli, unde scrie cu litere mari NU FĂ AIA, NU E BINE CUM CREZI TU , EU AM MAI MULTĂ DREPTATE, TU EȘTI ÎNCĂ COPIL ȘI NU ĂNȚELEGI. Dar nu uita că și tu ai fost cândva copil aveai și tu opiniile tale și cât de dureros era când cei MARI nu te ascultau.

Lasă copilul să rămână copil să prindă și el roua dimineții și să savureze din curcubeu, doar tu ai atins odată orizontul, nu-l priva de acest drept pe el.