poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

duminică, 23 ianuarie 2011

Azi arde focu-n vatră
Eu jos sunt pe covor
Pe mine port camașă
Încălțat am un picior.

Răsfoiesc a lene-o carte
Un roman se pare
Unde încă o idilă
Merge-n reluare.

Vinul m-amețește
Iar în mine apare
Chiar dacă sunt mare
Încă o poveste.

Cadrele se mișcă
Prind din a mea viață
Un băiat îmi fură
Încă o speranță.

Și doar în aste vise
Pare să mă-ndrăgostesc
Mă trage de cosițe
și totuși îl iubesc.

Dar visul îmi dispare
Rămâne umbra lui
Mă-ntreb unde sunt oare
Și căminul nui?

Pe mine port cămașă,
Ciorapul nu-l mai am
În pat stă acum băiatul
Pe care îl visam.

Trăim atât de rece
Și ne hranim din vise
Dar viața astăzi trece
Și visu-mi împlinise.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu