poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

ai fost si tu copil

       Uneori e foarte greu să înțelegi ce-i în mintea unui copil când face vreo năzbâtie. Se gândește la consecințe sau doar savurează plăcerea strengăriilor săvârșite.
        De cele mai multe ori îi certăm când fac ceva iar dacă au făcut o trăsnaie mai mare poate îi și batem.
       De cele mai multe ori încercăm să le oferim copiilor ceea ce nu am avut noi neântrebândune dacă ei au nevoie de asta. Nu ne place când îl vedem pe stradă purtânduse ca un vagabond sau când se bate cu un coleg pentru o fată. Nu ne place să facă ce vor ei sau... Le cerem copiilor libertatea lor pentru a ne simți noi mai bine .Le oferim niște cunoștințe de care în viitor nu se vor folosi. Încercăm să le dăm o educație corectă gândindune că e pentru binele lor.
       Copii la rândul lor nu devin decât niște marionete firave care la o strângere mai bruscă se pot frânge.
       Le cerem să ne fie devotați ca niște câini și să-i pedepsim la orice deviere de la reguli. Le furăm visele lor pentru a le construi pe ale noastre. Le furăm dreptul de ași alege o profesie inpunândui să o aleagă pe a noastră. Îi impunem să se căsătoarească cu un băiat pe care nu-l va iubi niciodată,care peste câțiva ani va simți indiferența ei și va pleca la alta.
       Și doar cu ceva timp în urmă erai și tu un copil care visa să prindă hulubi, să șterpelească roua dimineții și să alerge pe toate câmpurile atingând orizontul. Ai uitat copilul care se bucura de un curcubeu și care fugea lângă fusta mamei când auzea tunetele unei furtuni. Ai uitat copilul care tindea să descopere fiecare ungher întunecat a cerdacului și ai uitat de copilul care râdea. Râdea de razele soarelui, râdea lângă izvor râdea și era fericit fără să fi fost ziua lui sau Crăciunul. Vrem atât de mult să fim adulți încât am uitat cu desăvârșire că am fost și noi copii.
  Am uitat acea copilărie viu colorată și ne-am cufundat în lumea monotonă a adulților unde sunt peste tot reguli, unde scrie cu litere mari NU FĂ AIA, NU E BINE CUM CREZI TU , EU AM MAI MULTĂ DREPTATE, TU EȘTI ÎNCĂ COPIL ȘI NU ĂNȚELEGI. Dar nu uita că și tu ai fost cândva copil aveai și tu opiniile tale și cât de dureros era când cei MARI nu te ascultau.
Lasă copilul să rămână copil să prindă și el roua dimineții și să savureze din curcubeu, doar tu ai atins odată orizontul, nu-l priva de acest drept pe el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu