poezia

negasind cuvinte... punem un smyle. ne e frica sa spunem... si trimitem o inimioara.cand e on-line reactionam la fel ca si cum acea persoana e langa noi. nu stam pe ganduri si apasam enter, doar pentru ca degetele au invatat aceasta tasta. in loc de cuvinte trimitem un link, unde totul e spus deja. recunoastem un om dupa statusul pe care il are. credem ca cunoastem oamenii, uitand ca asta e doar in lumea virtuala.o lume in care zambetul nu mai conteaza,o lume in care poti spune ca totul e in ordine cu toate ca nu e adevarat si toti sa te creada. noi traim, invatam, lucram,mergem cu tranvaiul... pentru ca atunci cand vine noaptea, sa ne intoarcem in aceasta lume.o lume ce o construim singuri. o lume in care prietenii incap intr-o singura lista, in care poti sa stergi un om din viata cu o simpla tasta delete. e atat de banal si simplu...
am furat din castronu cu libertate cu polonicu,de asta nu m-am considerat nici o dată lipsită de ea.

marți, 4 ianuarie 2011

antidot

Ar trebui să merg la medic
Nuștiu de ce dar de ceva timp ochii
Îmi curg.

Și toate aceste lacrimi cad
Din cauza durerii ce îmi inundă
pieptul...

Stomacul mi s-a strâns
Nu mai pot înghiți nici o bucățică
și mi-e sete...

Sufletul meu e ca o gaură neagră
Mă absoarbe pe dinăuntru
și... nu mai rezist.

Am fost la mulți medici
Însă nu au reușit să mă vindece , nu știau;
Eu aveam nevoie... de El...

Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)