priviri nedumerite

Orizont roşu,
Cer fără soare
Nori cenuşii
În zare ploaie
Plopii se scutură
Şi ani trec
Tu te grabeşti 
Eu merg încet.

Cloputul din deal
Bate a durere,
Afară e noapte
În sat e tăcere
Cumpăna fântânii
Scârţie în noapte
În zgomot de tăcere
Aud doar şoapte.

Priviri nedumerite
Răsărit ce renaşte
Nopţi nesfinţite
Şi vise moarte
Ultima lumnare
S-a stins cam devreme
În gînd răzbunarea,
În jur doar tăcere.

vechiul saxsofon

Azi plînge vechiul saxofon
Cu lacrimi plînge muzica
Cîndva cînta cu un alt ton,
Cînta iubitei ce dansa.

Azi plânge vechiul saxofon,
Iar lîngă el plîngea bătrunul
Ţinea în mîini un telefon
Iar vechiul saxofon pierdue ritmul.

Şi cînd ştiai ca vechiul saxofon
Cînta despre a lumii întregi iubire
Azi pierde din glas bătrînul saxofon
Se pierde şi dragostea prin omenire.

NEBUNA

Unde mi-am lăsat sufletul?
l-am lăsat în trecut sau e aici cu mine in viitor?
Stă la marginea unei prapastii în care dacă voi cadea mă voi îmbolnăvi de
Nebunie.
Si dacă să fii diferit înseamnă să fii nebun atunci vreau să gust din acea 
nebunie absurdă,
Să merg prin ploaie cu ochelarii de soare
și într-o zi senină sa am port cu mine umbrela.
m-am înbolnăvit de nebunia viselor în care plutesc ori de cite ori
închid ochii
atunci 
cînd știu că D-zeu există în fiecare frunză,
pe fiecare nor și în fiece picătură de ploaie,
iar eu sînt nebună că nu cred în el,
nu iam simțit niciodată prezența și nu iam descoperit chipul pe vreo frunză sau nor.
Dacă a trăi cu amintirile și clipele fericite
din trecut
Înseamnă să-ți uiți sufletul în trecut atunci ce caută trupul meu în prezent?
Poate ar fi mai bine dacă aș merge înapoi la fel ca ciasul lui
Paolo Uccello?
Să las viitor pentru cei normali?
(sau poate ca doar se cred normali?)
Încerc să merg înapoi crezînd că doar așa pot ajunge în trecut însă...
ajung doar acolo unde am fost și ieri
fără ca să mai simt amprenta vreunui eveniment din trecut.
Sînt nebună pentru că am uitat unde mi-am lăsat sufletul...

plutesc intr-o lume absurda

plutesc într-o lume absurdă

în care nu mai existî viață ,nu mai există moarte,

nu mai există nici spațiu și nu nici timp.

Unde nu poți întțlege culorile ce te înconjoară lăsînd un sentiment de

confuzie.

Plutesc într-o lume absurdă

unde dreptul la nebunie îl are fiecare, unde unul e mai nebun decît celălalt

și dacă să-ți pierzi orice dorință

de a respira sau a expira,de a visa sau ați închide visele e o nebunie, atunci sînt

Nebună.

Plutesc într-o lume absurdă

în care fiecare are șansa de a trăi

însă o traiești pe deplin? Te folosești de viață pentru a gusta din durerile omenești?

Te folosești de viață pentru o dragoste Cerească? Eu…

nu.

Plutesc într-o lume absurdă

în care am dreptul să fumez cîte o țigară lent fiind sigură că dupa asta

vor urma altele, să arunc țigara neterminată pe gazon

(acolo unde se interzice să le arunc) știind că nimeni nu-mi va zice

nimic.

Plutesc într-o lume absurdă

în care  dorința de a-mi trăi dorințele ascunse se sfirșește

atunci cînd cînt la pian privind luna nouă care va crește mereu.

Mi s-a deschis setea de viață cînd știu că a doua zi eu…

voi muri…

miroase a parte din noi

Miroase a vară devreme în mijloc de august ,
cînd încă mai simți ritmul vacanței
și miros de prune …
Miros de vise sub cireșul din fundul grădinei sub care poveștile bunicii par a fi
parte din noi.
Unde visul de a crește mare ne domină dorința de a fi copii,
unde inventăm jocuri noi și mama ne cîntă înainte de culcare.
Miroase a parte din noi…

Miroase a toamna tîrzie!
a stropi de ploaie ciobanească de prin luna septembrie cînd copii îmbrăcați de gală
merg la școală.
Alergi printre rîndurile de vie într-o dimineață, te oprești sub o tufă și numeri
Bobițele de pe un strugure
Roua se joacă cu razele soarelui somnoros și într-o singură picătură vezi întreg
curcubeul.
Miroase a crizanteme,miroase a brumă,
Miroase a parte din noi…

Miroase a iarnă jucăușă!
A bulgare de zăpadă aruncat de ștrengari care doboară cîrja unui bătrîn ,care
înlocuiește supararea cu bulgărele ce-l aruncă spre un ștrangar ,se începe un război de zăpadă.
Mioroase a copturi din ograda vecinului iar la noi tata taie porcul,
clinchetul de clopoțel auzit în fiecare ogradă amintește de sania
moșului.
Miroase a cadouri,miroase a Crăciun
Miroase a parte din noi…

Miroase a primavară timidă,
a ghicel gingaș ce-și scoate capul de sub zăpadă sfios.
Miroase a ziua mamei și a flori de 8 mart,
a cozonac din ajunul paștelui și a miel prăjit, miroase a sărbători,
a iarba verde și a flori firave,a copaci înfloriți și a primele fructe, a bujori albi și roșii
miroase a copii pe toloacă, a miiei zbînțuiți

Miroase a vară devreme în mijloc de august ,
cînd încă mai simți ritmul vacanței
și miros de prune …
Miros de vise sub cireșul din fundul grădinei sub care poveștile bunicii par a fi
parte din noi.
Unde visul de a crește mare ne domină dorința de a fi copii,
unde inventăm jocuri noi și mama ne cîntă înainte de culcare.
Miroase a parte din noi…

Miroase a toamna tîrzie!
a stropi de ploaie ciobanească de prin luna septembrie cînd copii îmbrăcați de gală
merg la școală.
Alergi printre rîndurile de vie într-o dimineață, te oprești sub o tufă și numeri
Bobițele de pe un strugure
Roua se joacă cu razele soarelui somnoros și într-o singură picătură vezi întreg
curcubeul.
Miroase a crizanteme,miroase a brumă,
Miroase a parte din noi…

Miroase a iarnă jucăușă!
A bulgare de zăpadă aruncat de ștrengari care doboară cîrja unui bătrîn ,care
înlocuiește supararea cu bulgărele ce-l aruncă spre un ștrangar ,se începe un război de zăpadă.
Mioroase a copturi din ograda vecinului iar la noi tata taie porcul,
clinchetul de clopoțel auzit în fiecare ogradă amintește de sania
moșului.
Miroase a cadouri,miroase a Crăciun
Miroase a parte din noi…

Miroase a primavară timidă,
a ghicel gingaș ce-și scoate capul de sub zăpadă sfios.
Miroase a ziua mamei și a flori de 8 mart,
a cozonac din ajunul paștelui și a miel prăjit, miroase a sărbători,
a iarba verde și a flori firave,a copaci înfloriți și a primele fructe, a bujori albi și roșii
miroase a copii pe toloacă, a miiei zbînțuiți
Miroase a parte din noi…