suflet rupt

Ai auzit vreo data cum se frange sufletul… cu un zgomotul asemeni unui tunet… se imparte in doua asemeni cerului strapuns de un fulger???

Lumea se recoloreaza in alb-negru… e foarte infiorator!... nu putem simti sufletul unei alete persoane insa o data ce ai trecut prin ceva asemanator iti poti imagina… Incepi sa te gandesti la tine si la acele clipe… nu simti durerea celui de alaturi insa gandurile acestea iti deseneaza o tristete pe chip, iti umple ochii cu durere, iar zambetul dispare… In acel timp persoana de langa tine care asteapta sa o compatimesti sa fii aproape de ea vede in tine o alinare si de fapt nu stie ca tu esti cu gandurile in alta parte,… Te gandesti la tine si uiti complet de ea…

Sufletul meu s-a rupt atunci cand ma asteptam mai putin… Pur si simplu battt!!! Si ceva s-a auzit in mine… nu a mai ramas nici un gram de speranta, credinta, alinare… Cel mai infiorator e ca mi-a murit credinta… Si asta dupa ce ti-am promis ca nimeni nu se va mai uita acolo unde bate inima… iar fara suflet e greu…e prea greu… e atat de greu . atat de dureros…

  Si nu tot timpul dragostea e de vina cand sufletul tau se imparte in doua, e de ajuns ca cineva sa-ti zica ceva, e de ajuns ca o persoana apropiata sa-ti spuna ca te indepartezi de ea...si atunci nu mai ai ce face… se aude doar un bummm inauntrul tau… si poate ca acele lucruri au fost spuse din furie si dupa o cearta nu mai gandeste la fel, ii pare rau de ce a spus, dar… dar sufletul nu-l mai poti lipi la loc…ramane impartit si asta doare cel mai mult.

Poti arata un zambet celui care te-a ranit, poti sa te comporti frumos, dar sufletul… sufletul ramane tot asa, ramane taiat, calcat in picioare…

Doar doi

Ea. Mereu strictă și ordonată în toate,

       Grațioasă ca o pisică și ochii vicleni

      Și-a vândut sufletul, visele par a fi uitate

În păr anii au lăsat albele troieni...

El. Atât de elegant și-un pic mai neglijent

Cu-n zâmbet fin pe buzele-npietrite

Un ochi mai jucauș, unul mai atent

Iubirea-n a tot șters durerile-npânzite.

Ea. Trece cu vederea greșelile- o mie

Prea blajin îi e sufletul să fie supărat

Afară, în casă, la bucătărie,

Trece prin toate cu un greu oftat.

El. Des plecat cu trupu-n depărtare

Cu toate astea căldura lui e-aici

Noaptea-și sărută puii de culcare,

Având o poza de când erau mai mici.

Ea. Greul casei îl duce în spinare

Să-și crească puii mari, de ajutor

Nu a primit vreo diplomă de-onoare

Doar și-a instruit copii pentru zbor.

El. Vine-ncărunțit, ș-aprinde o țigară

Tăcut pare a fi, cu gându-n depărtare

Capul-i plecat în fața timpului ce zboară

Și doar copii îi mai aduc o alinare.

Ea. Nu mai poate coase, și fusul la pierdut

Ochii sunt mai triști, albastrul pare șters

Câte griji cât au fost mici ea a avut

Și pleacă toți când copii cresc.

Ea prea naivă așteaptă: poate vin;

Sâmbătă iar a copt plăcinte

El gata e s-aduca ș-un pahar cu vin

Ei n-au venit, iar soarele asfinte...

de ziua ta

La sunet de clopot s-aduna poporul,
Cu inima-I ce rade a venit,
Azi isi spune Moldova cuvantul,
Azi, douazeci de ani a implinit.

Moldovo tu ai fost a mea minune
Din apa ta multi ani eu am baut
Mereu la rele si la bune,
Mereu, alaturi te-am stiut.

Si mai crescut destul de bine
Acum e randul meu sa te slujesc
Azi mii de oameni lupta pentru tine
Si-ti striga toti: Moldova- Te iubesc.

Opreascase clepsidra-n asta zi
Sa stie lumea cat esti de iubita
Uitate la ai tai copii,
Ramai in veci neprihanita.

o ploaie in desert

M-am înșelat… dar nu îmi pare rău

Că brusc mi s-a părut că sunt iubită

N-ar trebui nici ție să-ți fie așa greu

Ia exemplu de la mine-sunt fericită…

Știi... Mi-a înghețat vara în ochi,

Iar toamna am visat-o azi de catifea

Pe dealu-ndepărtat stau azi doi plopi:

Cu ochi-n zare așteaptă venirea ta.

M-am înșelat… că ai nevoie de mine

Că melodia asta v-a fi mai lungă

Doream să fac un templu din ruine,

Dar mi-a rămas pe inimă o dungă…

Nu mi-a ajuns doar o căldură ușoară

De asta poate l-am așteptat ca o naivă

Știi atunci era început de primăvară,

Acum iarna pare că se termină.

Am greșit când dintre fețe de femei

Am crezut că doar pe-a mea o-alegi

Credeam că mă vei venera ca niște zei,

Iar azi e cam târziu să mă-nțelegi.

Acum greșesc crezând că mă aștepți

Că brațele-ți deschizi pentru mine

Precum ploia din deșert o vreți

Mă v-or aștepta într-o zi și pe mine…

unde v-a grabiti?

Anii, anii mei!

Unde zburați ca păsările,

De parcă v-ar fi frică undeva să nu întârziați?

Ce vă așteaptă în față ?

Chiar trebuie atât de tare să vă grăbiți?

Eu nu vreau să mă grăbesc nicăieri...

În inimă copilăria mai zburdă,

Nu vreau să-i pun de azi  piatră funerară.

Încă nu mi-am terminat povestea,

Nu am găsit ce atât de mult am râvnit,

Dar flacăra credinței încă nu s-a stins.

Nu vreau să mă grăbesc

Eu încă știu să zâmbesc:

Soarelui, vântului, ploii și ierbii verzui

Anii, anii mei!...

Să-mbătrânesc și să mă fac mai înțeleaptă

Vă rog!!!

Nu mă stigați după voi...