o garoafă

Cu obraji înbujorați pe-o bancă de ghiață
Stă-o copilă încă mică cu lacrimi pe față.
Plânge-acolo de ceva timp, plânge ea acuma
Afară-i ninge și e frig ea este doar una.

Un bărbat înalt,grăbit merge el spre casă
Vede fetița plângând, cât e de frumoasă
Se oprește lângă ea, lacrima îi șterge
E sărată ca și marea, iar obrazul rece.

-Mama nu mai e acum , mi-a furat-o cerul
Suferință-n ea e multă o îngheață gerul
Bărbatul prins de-a ei tristețe, în a ei durere
Pentru ea zâmbetul mamei este o avere.

Sta pe bancă lângă ea pierderea să nu o doară
Îi arată niște ciori cum spre zare zboară
Apoi stă el neclintit nuștie cum să-nceapă
și acum prinde l-a glas și da tată-ntreabă.

-Mama nu a vrut să moară,nici nu-i era timpul
Tata beat atunci era și-n ea a înfipt cuțitul
Aș vrea pe mama s-o cuprind, acum să mă ajute
Să-i zic cât mie de dor acum aș vrea să mă asculte.

Bărbatul trist și disperat acum la ușă bate
-Uite draga mea acum el e al tău frate
În ușă sta un băiat mic ce privește afară
O privea pe ea și... dorea de mult o surioară.

Și mamă ea avea acum, iubită era și de tată
Dar vine-n fiecare zi unde mama-e înmormântată
Nu poate rana să și-o coase încă o mai doare
Cu o garoafă acum în mâini e o fată mare.

Poveste tristă

Precum poveștile încept toate cu „A fost odată”
Așa e și povestea despre o inima nevinovată.
A fost odat-un sat mai vechi ce astăzi nu mai este
Unde trăia un cocoșat și despre el e-a mea poveste.

Sta singur el, n-avea prieteni avea dar o desagă
În care el purta pe atunci ce strânse o viață-ntreagă.
Și când mergea el pe la târg oamenii fugeau din cale
Credeau că dacă arată așa o fi frate de vrăjitoare.

Și pe potecile din sat el rătăcea așa de-o vreme
Purta mantou ce anii satului avea și ros era de-un virme,
Iar cizmele ce le-a avut sau rupt acum trei ani de zile
Mergea încet el spre casuța sa ferit și de copile.

Și-a mai trăit așa o vreme în sat venind numai la târg,
Dar când oamenii-i văd chipul la rege ei se plâng.
Și îl vorbesc și pe la spate cum că el ar fi un drac,
Și coarnele nevatămate le ține sub căciulă de atac.

De câte ori fusese înjosit, și câți au râs de el
El merge dârz cu capul sus ieșind și din castel.
Suportă tot ce oamenii îi fac, suportă ăn tăcere,
Iar oamenii erau mai răi nepăsândule de durere.

Dar iată într-o zi se abătuse peste sat o mie de probleme
Ba că ninge în miez de vară, ba de secetă pământul geme
Plouă mult ori arde soarele prea tare, satul e tot în disperare
În inima fiecărui om este acum o pată de teroare.

Au venit zile grele și iarna rece și fără de mâncare 
Credeau oamenii atunci că nu mai au scăpare
Și cum sunt oamenii fară milă au căutat vinovat
Și cine poate fi dacă nu îmbătrânitul cocoșat...


Sau înarmat cu pietre și-au mers ei lângă lac
Unde de ceva vreme cocoșatul s-a aflat
El a ieșit din casă deși știa de ce-au venit
Cu inima blajină el oamenii i-a întâlnit.

Aceștia dau cu pietre bătrânul îl rănesc
Îl bat până la moarte, de rele-l pedepsec
Și când însângerat cocoșatul pare c-a murit
Se duce un băiat ce curiozitate spre el s-a pornit.

Dă mantia în jos încearcă el să vadă cum e un vrăjitor
Și de-i așa puternic de ce nu și-a luat el un alt rol
Sub manti însângerate stau două aripi pitulate
Sătenii tremură îngroziti de cele astăzi întâmplate.

Abia acum au înțeles că el e îngerul lor păzitor
Că astăzi omorândul l-au rănit și pe păstor,
Iar satul asăzi este plin de-o mai mare teroare
Satul e tot în scrum în timp ce îngerașul moare.

dor de casă

Și îmi lipsește-atât de mult

Mirosul cel d-acasă

Cu mama în bucatărie iar

Iar noi nebuni ca altă dată.

Și îmi lipsește-atât de mult

Joc de copil în miez de vară

Când stau copii pân târziu

Mie dor de ulicioară.

Și îmi lipsesc atât de mult

Ale mamei sfaturi

Și clipele când tatăl meu

Glumea pe seama Anei.

Și  îmi lipsește atât de mult

Glumele micuțului meu frate

Mie dor pe mama s-o ascult

Mie dor acum de toate.

și-mi ceri din libertate

Îmi ceri să-ți dau un strop de libertate

Zici că fără ea încetezi de-a fi

Dar cum să fii singur în noapte

Cînd tinzi cu disperare spre a mai  trăi?

Dar ce e libertatea astăzi pentru tine?

Un strop din mare? Un gram de adevăr?

Sau vrei să mă sufoci fugind de  mine

Gustând din al Evei plin de păcate măr?

Îmi ceri ă-ți dau un strop de  libertate

Zici că fără ea încetezi de-a fi

Dar nu înțelegi că libertatea ta poate

E lângă mine de noapte până-n  zi.

sah si mat

Prăjituri albe, cafeaua neagră
De la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta
Viața plutește în aer
(nenorociri nu atingeti nimica),
Șah, alb, regina.

Rochie strictă, coroană prea grea
Gresie albă,plapumă în carouri deșarte
Anturaj vesel ,
Viață lipsită de griji
Merg fericită unde-cum vreau…

Negru și alb, alb și negru
Diagonala perfectă, poate și oblică
Uneori greșesc dar ce îți pasă ție?
Doar nu ți-am plâns pe vestă nici o dată
și mă crezi fițoasă…

Pot vreodată să sufăr din cauza lucrurilor stupide?
Furia să stoarcă credința din mine?
șah și mat iam dat vieții
și rămân invingătoare acuma
doar eu sunt regina.