sah si mat

Prăjituri albe, cafeaua neagră
De la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta
Viața plutește în aer
(nenorociri nu atingeti nimica),
Șah, alb, regina.

Rochie strictă, coroană prea grea
Gresie albă,plapumă în carouri deșarte
Anturaj vesel ,
Viață lipsită de griji
Merg fericită unde-cum vreau…

Negru și alb, alb și negru
Diagonala perfectă, poate și oblică
Uneori greșesc dar ce îți pasă ție?
Doar nu ți-am plâns pe vestă nici o dată
și mă crezi fițoasă…

Pot vreodată să sufăr din cauza lucrurilor stupide?
Furia să stoarcă credința din mine?
șah și mat iam dat vieții
și rămân invingătoare acuma
doar eu sunt regina.

ce mamă ești?

Întinsă-n pat ea a hotărât în sine 
Că nu vrea viața să și-o schimbe.
În glasul ei nu-s lacrimi, nici durere
Lasă copilul baltă pentru o avere.

S-a hotărât de dimineață ea și a plecat,
Să-l fi privit pentru o clipă, să fi încercat
Din al ei sânge-sânge în el curge
Să-l fi văzut măcar cum suge.

Copil cu chip asemeni unui înger
A rămas inconștient azi la spital
Și cum să fii femee cu sufletul de fier
Care copilul viu azi l-a lăsat?

Nu plânge micule ea nici măcar nu simte
Vezi tu ea mâine nici nu-și va aminti
Nu știu cum s-o numesc, cu ce cuvinte
Cum poți copilul să-l lași printre mulțimi?

Ne este frica de animale răpitoare
Le credem rele și le cam evităm
Doar tu nu știi că ele sunt în apărare
Atât de mult-și iubesc copii lor.

Cu ce animal tu să te-asemeni ?
Când lași capil pe patul de spital
Ar trebui sa te transformi în cremeni
Sau să putrezești într-un penitenciar...

Marea plânge

Mergând pe malul mării zbuciumate
Valurilovesc picioarele a doi copii
El are ochi frumoși, ea buze minunate
Păreau atât de tandri și naivi.

Copii cuminți feriți și de păcate
De mici dureri, de clipe zbuciumate,
Dar în acea zi fetița s-a oprit
Și o-ntrebare încet lui i-a șoptit:

-Mă vezi că plâng, te văd și eu
Mai plânge mama, și bunica
Dar marea plânge când-e greu?
Sau ea nu știe ce e frica?

Băiatul a privit-o cam nedumerit,
Mirat de întrebare răspunse însfârșit:
-Să știi că uneori și marea plânge
Când valurile de stânci și le frânge.

Părea că întrebarea atunci s-a și pierdut
Cei doi plecați fiind acum departe
Se-ndrăgosteau din ce în ce mai mult
Era o dragoste plăpândă, mai aparte.

Iar marea plânge cum a plâns
Se pare că acum nu ei de milă
Acel copil de dragoste aprins
Rănise în acea zi mica copilă.

Iar ea stă sus, pe stânca cea înaltă
El-pe undeva cu altă fată
Ea e prea frântă ca să mai reziste
Prin timpurile grele și atât de triste.

Pășește-ncet durerea pare să dispară
Apa zdrobește al ei piept fără să o doară
Se lasă pradă mării care plânge
Pentru ființa ce în ea acum se stinge.

Nimeni în zare, nimeni s-o ajute
El face alte-i fete acum curte,
Iar lacrimile ei cu ale mării curg,
Acum se vede-o cruce la amurg.

Și marea plânge cum a plâns
Și mamei sufletu-i s-a stins
El sus acum pe acea stâncă
Dar nu pare să sara încă.

Aruncă flori de crini în mare
Apoi el pleacă și dispare.
Iar marea plânge în tăcere
Sufletu-i se umple iarăși cu durere...

Și am trăit atâția ani din vise

Din surâsul tău îmi plămădeam eu vise,
Le vindeam tot ție pe-un sărut
Și îți vindeam povești de mine scrise,
Și Doamne, câte vise am avut.

Simt și acum în vene visele cum curg,
Cum se aprind dorințele în mine,
Cum bate inima spre seară la amurg
Și viața-mi e plina iar de tine.

Și am trăit atâția ani din vise nesfârșite
Și încă pare că o să mai trăiesc,
În nopțile care pareau de tine sfințite
Eu visul meu ți-l dăruiesc.

Din surâsul tău îmi plămădeam eu vise,
Le vindeam tot ție pe-un sărut
Și îți vindeam povești de mine scrise,
Și Doamne, câte vise am avut.

suflet ranit

Sufletul mi-e rece,
Ia veșmânt de ghiață
Și sigurătatea 
Mă lovește-n față.

Eu încerc să fug
Tu mă urmărești
Azi pustiul umple
Sufletu-mi de cieți.

Singur în tăcere,
Pașii mari îi faci
Pleci grabit, durere
și inima-ți desfaci.

Eu rămân în noapte
Cu sufletul rănit
Într-o pustietate
Ce n-are asfințit.

Cad picături de ploaie,
Tu te înalți la culmi
Stingi orice văpaie
În mine azi și-acum.

Brusc se face liniște
Nu mai aud nimic
și doar câteva șoapte:
-Oare a murit?

-Nu, sunt încă vie
Sufletu-mi bucăți
Fata cea zglobie
Între eternități.

recifuri metalice

În singurătatea nopții încatușate,

Mi-am simțit inima frântă de raze,

Sufletul meu atunci a fost plămădit

Din cioburi de vise sparte si pierdute.

Lacrimi izbucnesc din ochii amețiți de

delir ...

În orizontul absent văd aripi de înger.

Am pierdut clipa prin recifuri metalice,

M-au durut acele înșelări descălțate

Și am plâns toate lacrimile, iar ochii

mi-s reci...

Pieptul mă arde în noaptea liniștită

Lăsând doar batiste umede peste tot

Și când credeam că sufletul mi-e gol

Am găsit o semință de durere lăsată de

tine...

Parfumul plumburiu de brad acum

Îmi răscolește paginile de ieri,

Se îmbibă cu mirosul de iasomie

Și lăsândul sa piară la mica atingere a

toamnei...

Tălpile mi-s crăpate de oglinda

spartă în clipa când deliram

în ritmul domol a unei tornade...

am uitat că exist... fără tine.